Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, inspectorul Bogdan Niţu, a declarat, miercuri, că furtul a avut loc într-un magazin situat pe bulevardul Decebal, în municipiul Deva.
„Geamul vitrinei fusese spart, iar din interior au fost sustrase trei monitoare LCD, prejudiciul total fiind de 2.000 de lei. Furtul a fost suprins de camerele de supraveghere, iar pe imagini se observă cum trei indivizi cu cagule albe şi care poartă mănuşi chirugicale pe mâini iau mai multe monitoare aflate pe rafturi. Din păcate imaginile nu ne-au ajutat prea mult în investigaţii deoarece indivizii erau mascaţi. Am reuşit să îi prindem în urma unor activităţi specifice”, a spus Niţu.
Potrivit sursei citate, autoturismul în care se aflau cei trei a fost oprit în trafic, iar în interior au fost găsite instrumentele folosite la spargere – mănuşi chirugicale, cagule, o rangă şi barosul cu care au spart vitrina magazinului.
Cei trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmază să fie prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.