Întrebat dacă se vor lua măsuri împotriva unor posibile atacuri teroriste, Igaş a răspuns:
„Noi trebuie să fim pregătiţi în fiecare moment şi la atacuri teroriste, dacă discutăm de atacuri teroriste, dar cred că nu trebuie să impacientăm pe nimeni şi să fim vigilenţi e nevoie, dar nu cred că e cazul”.
El a arătat că nu va fi modificat gradul de alertă.
Ministrul a făcut aceste precizări înainte de şedinţa BPN al PDL, la care participă.
Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziunile americane, că a autorizat o operaţiune împotriva liderului al-Qaida, în cursul căreia nu au fost înregistrate victime în rândurile forţelor americane.
„Astăzi, pot anunţa poporul american şi întreaga lume că Statele Unite au efectuat o operaţiune în urma căreia a fost ucis Osama ben Laden, liderul al-Qaida”, a afirmat Obama.
Departamentul american pentru Securitate Internă nu a ridicat pentru moment nivelul de alertă teroristă după moartea lui Osama ben Laden, a declarat luni un oficial din cadrul departamentului, citat de CNN.