BNS: Guvernul ar trebui să convingă oamenii să facă 10 zile de muncă voluntară
Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Executivul ar trebui să convingă oamenii să facă 10 zile de muncă voluntară nu să-i trimită în concediu fără plată forţat, întrucât acest lucru ar putea duce la imposibilitatea îndeplinirii unor funcţii publice.

Preşedintele BNS, Dumitru Costin (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) a precizat că a avut consultări cu reprezentanţii Publisind şi altor structuri afiliate BNS, iar decizia Guvernului de a trimite personalul bugetar în concediu fără plată timp de zece zile este "o abordare fantezistă" fără a exista o modalitate legală de a face acest lucru.
Liderul BNS acuză Guvernul de incapacitatea de a lua măsuri anticriză eficiente şi susţine că decizia de trimitere în concediu fără plată a bugetarilor ar putea crea alte probleme în sistem.
"Guvernul a amânat şapte luni luarea unor decizii asupra modului în care se cheltuie banii publici şi a analizei modului în care instituţiile publice îşi îndeplinesc atribuţiile. Guvernul a tolerat frauda fiscală, precum şi explozia fără precedent a muncii la negru. A preferat să recurgă la măsuri disperate şi a refuzat să dea drepturi unor instituţii pentru plata orelor suplimentare, deşi era vorba de instituţii cu număr mic de angajaţi", a spus Costin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Preşedintel BNS a afirmat că deşi Guvernul a comunicat că România se pregăteşte să introducă concendiu fără plată forţat nu se ştie care este soluţia legală pentru introducerea aceste măsuri. "Fac acest lucru pentru că s-a dovedit incapabil să facă ce ar fi făcut orice Guvern responsabil într-o situaţie de criză", a mai spus Costin.
În opinia sindicaliştilor, nu este nevoie de zece zile de concediu fără plată, Executivul trebuind mai degrabă să convingă oamenii să facă zece zile de muncă voluntară.
"Prin trimiterea oamenilor acasă în multe instituţii nu mai poate fi îndeplinită funcţia publică. Sau, ce facem ? Trimitem unii oameni acasă şi îi ţinem pe alţii să facă ore suplimentare pe care nu le putem plăti. Este o abordare fantezistă şi considerăm că este normal ca în acest sens să existe şi consultări cu sindicatele", a mai spus liderul BNS.
Dumitru Costin consideră că demersul Executivului este prost gândit şi face apel la toţi şefii de instituţii să se aşeze la masa discuţiilor cu salariaţii şi cu sindicatele.
Salariaţii din sectorul bugetar vor intra, între septembrie - noiembrie, în concediu fără plată, vor avea program de lucru redus la şase ore sau vor munci efectiv mai puţin cu echivalentul a 10 zile, ceea ce va aduce o economie la buget de 0,3% din PIB, a anunţat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


