Incendiul a fost stins, directorul CFR Călători Iaşi, Constantin Axinia, susţinând că „cel mai probabil” flăcările au fost provocate de o ţigară aruncată în vegetaţia uscată din jur.
Directorul CFR Călători Iaşi, Constantin Axinia, a declarat că incendiul izbucnit la cele trei vagoane a fost stins de pompieri.
El a precizat că vagoanele urmau să fie casate, fiind scoase din circulaţie.
„Cel mai probabil, cineva a aruncat o ţigară în vegetaţia uscată din jur, aceasta s-a aprins, iar flăcările au ajuns la vagoane”, a spus Constantin Axinia.
Trei vagoane de tren care erau trase pe o linie secundară din Gara Iaşi şi în care nu se afla nicio persoană au fost cuprinse de un incendiu, vineri după-amiază, trei echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor.
„Incendiul a izbucnit la un vagon de călători garat pe o linie secundară. Flăcările s-au extins, cuprinzând şi alte două vagoane. Nu există victime. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.