Boc: Autorităţile locale din ţară să respecte termenele de implementare a proiectelor
Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Drobeta Turnu Severin au început în martie 2008, iar primul tronson, de 8,3 kilometri, între DN6 (Drobeta Turnu Severin) şi DN 67 (Halânga) a fost terminat în 15 decembrie 2010.
Premierul Emil Boc a precizat că cel de-al doilea tronson, între DN 67 (Halânga) şi DN 6 (Şimian), va fi dat în folosinţă în iulie.
Proiectul de construire a şoselei de centură a municipiului Drobeta Turnu Severin este de aproximativ 36 de milioane de euro, nouă milioane fiind suportate de Guvern, iar restul, alocaţi de Uniunea Europeană.
Cu privire la atragerea fondurilor europene, premierul Emil Boc a făcut apel la toate autorităţile locale din ţară să respecte graficele şi termenele în implementarea proiectelor.
„Fac apel de aici, dintr-un municipiu şi dintr-un judeţ unde lucrurile merg bine pentru toate autorităţile locale din România să respecte graficele şi termenele de implementare a proiectelor. Fără rambursări efective, fondurile europene practic nu sunt cheltuite. Rambursarea efectivă înseamnă utilizarea banilor europeni. Din 12 miliarde aflate în implementare, plăţi avem două miliarde, din care două treimi reprezintă prefinanţările, adică numai o treime reprezintă rambursările efective din două miliarde. Foarte puţin în raport cu aşteptările şi cu nevoile pe care ţara le are”, a spus Emil Boc.