- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Boc: Dacă erupţia vulcanică va dura doi ani, o să ne plimbăm cu barca
Norul de cenuşă vulcanică nu a generat modificări climatice, dar astfel de schimbări depind de durata activităţii vulcanului din Islanda, iar dacă erupţia va dura doi ani "o să ne plimbăm cu barca", a declarat, sâmbătă, premierul Emil Boc.
Boc: Dacă erupţia vulcanică va dura doi ani, o să ne plimbăm cu barca (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Modificări climatice nu s-au conturat. Totul este cât timp va erupe vulcanul acesta. Dacă ţine doi ani de zile, cât a ţinut acum două secole, o să ne plimbăm cu barca", a spus Boc, întrebat de presă dacă norul de cenuşă vulcanică venit din Islanda a condus la modificări meteo şi la scăderea temperaturii.
Perioada cuprinsă între anii 1550 şi 1850 a fost denumită "Mica glaciaţiune", când temperatura medie globală a fost mai coborâtă, iar gheţarii alpini s-au extins ca arie şi au coborât spre zone mai joase.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Premierul a mai afirmat că, deocamdată, nu există riscul unor depuneri de cenuşă la sol, care ar putea apărea însă dacă norul ar ajunge la o altitudine mai mică de 2.000 metri.
"Organizaţia Mondială a Sănătăţii a spus că dacă ar ajunge sub 2.000 de metri, ar exista riscul, deocamdată nu există un asemenea risc, de aceea nu avem ce să recomnadăm oamenilor, că nu există un asemenea risc. Dacă până mâine, după ora 21, va exista un potenţial risc, vom spune. Ei îmi spun că 99% nu există nici mâine, la ora 21, dar nu poţi să iei în totatlitate, să spui că nu", a arătat Boc.
Guvernul a decis, sâmbătă, ca întregul spaţiu aerian pe teritoriul României să fie închis începând de sâmbătă, ora 18.00, până cel puţin duminică, la ora 12.00.
Conform datelor prezentate, sâmbătă, de către comitetul pentru situaţii de urgenţă constituit la Guvern, norul de cenuşă vulcanică va acoperi întregul teritoriu la ora 21.00, la o altitudine de 6.000-10.000 metri, dar până duminică, la ora 21.00, nu există riscul unor depuneri la sol sau concentraţii de cenuşă vulcanică în aer.
Duminică, la ora 21.00, prognoza va fi reactualizată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO