Maşina, un BMW de culoare neagră, a fost remarcată de jurnalişti deoarece, după reuniunea pe care premierul Emil Boc a avut-o la sediul Prefecturii Bihor cu conducerea organizaţiei judeţene a PDL, nu s-a alăturat imediat coloanei oficiale. Autoturismul, lovit în partea din faţă şi având avariate farurile, bara de protecţie, grila radiatorului şi capota, a pornit cu o întârziere de câteva minute, cu farurile stinse, din faţa sediului Prefecturii, după celelalte maşini din coloana oficială a premierului.
Contactat de corespondentul MEDIAFAX, comisarul-şef Dorin Sava, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, a declarat că autoturismul „a fost acroşat uşor” şi a refuzat să ofere alte informaţii.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor, Alina Dinu, a afirmat că autoturismul din coloana premierului Emil Boc ar fi fost acroşat de un altul, care circula pe acelaşi drum, la intrarea în oraş dinspre aeroport.
„În jurul orei 19.20, un autoturism înmatriculat în Bihor nu s-a asigurat în momentul în care a schimbat banda de mers în sensul giratoriu din Calea Aradului şi a acroşat un autoturism înmatriculat în municipiul Bucureşti. În urma tamponării nu au rezultat victime şi s-au încheiat acte de constatare a contravenţiei”, a declarat inspectorul principal Alina Dinu.
Premierul Emil Boc s-a aflat, miercuri seară, timp de peste trei ore, la Oradea, unde s-a întâlnit cu conducerea PDL Bihor pentru a-şi susţine moţiunea cu care candidează la un nou mandat de preşedinte al partidului.
Boc a sosit la Oradea cu un avion al Tarom, fiind însoţit de ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anatase, precum şi de alţi reprezentanţi ai PDL, precum Gheorghe Flutur, Ioan Oltean, Wiliam Brânză.
De la Aeroportul Oradea spre sediul Prefecturii Bihor, premierul Emil Boc s-a deplasat cu un microbuz care purta însemnele Camerei Deputaţilor, acesta fiind însoţit de mai multe autoturisme ale SPP, Prefecturii Bihor, Poliţiei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă.