Boc: Guvernul vrea preţuri corecte, nu umflate, la medicamente şi revizuirea sistemului de achiziţie

Guvernul trebuie să oprească risipa fondurilor publice în sănătate şi să asigure preţuri corecte, nu umflate, la medicamente, strategie care poate fi aplicată prin furnizarea preponderent a medicamentelor generice, mai ieftine, şi restructurarea întregului sistem de achiziţie, afirmă premierul Boc.

Urmărește
342 afișări
Imaginea articolului Boc: Guvernul vrea preţuri corecte, nu umflate, la medicamente şi revizuirea sistemului de achiziţie

Boc: Guvernul vrea preţuri corecte, nu umflate, la medicamente şi revizuirea sistemului de achiziţie (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

El a precizat că a transmis aceste indicaţii atât ministrului Sănătăţii, cât şi preşedintelui Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS).

"Avem nevoie de o concepţie foarte clară, pe care am prezentat-o atât ministrului Sănătăţii, cât şi şefului Casei: sunt tot mai mulţi bani care s-au investit în sănătate, dar din nefericire nu se văd rezultatele, astfel că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să stopăm risipa în cheltuirea banului public în sănătate. Al doilea lucru care trebuie făcut concomitent este să asigurăm medicamente, dar la preţuri corecte, nu umflate. Pentru asta trebuie aplicate, unde se poate, medicamente generice, care costă mai puţin, şi restructurat întregul sistem de achiziţie publică a medicamentelor", a spus Boc.

Premierul a adăugat că fondurile cheltuite de stat pentru achiziţia de medicamente s-au dublat în ultimii opt ani.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR 1, că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS "ori se înţeleg" şi "pun ordine în cheltuieli", ori pleacă de la cele două instituţii, el menţionând că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie "foarte rapid".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici