Boc i-a cerut lui Igaş o anchetă detaliată la Deta, dar şi la nivelul întregului aparat poliţienesc

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că i-a solicitat ministrului de Interne, Traian Igaş, să iniţieze o anchetă detaliată atât asupra evenimentelor din oraşul Deta, cât şi la nivelul întregului aparat poliţienesc, pentru a restructura sistemul şi diversele "reţele" care funcţionează de 20 de ani.

Urmărește
323 afișări
Imaginea articolului Boc i-a cerut lui Igaş o anchetă detaliată la Deta, dar şi la nivelul întregului aparat poliţienesc

Emil Boc (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"La solicitarea expresă pe care i-am adresat-o, ministrul Igaş are o anchetă în detaliu cu ce se întâmplă la Deta, dar şi în întregul sistem poliţienesc", a spus Boc.

El a susţinut că anchetarea persoanelor vinovate, indiferent despre cine este vorba, reprezintă o dovadă de funcţionare a statului de drept, dar că procesul de reformă trebuie continuat până la capăt, astfel încât populaţia să se simtă în siguranţă.

"Pentru asta trebuie oameni bine pregătiţi şi aflaţi acolo unde trebuie şi nu în birouri. Acest lucru se întâmplă în momentul de faţă, prin restructurarea aparatului poliţienesc concomitent cu destructurarea unor reţele din ultimii 20 de ani între diverse structuri poliţieneşti şi nu numai, care nu au conferit siguranţă cetăţeanului", a adăugat premierul.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din centrul localităţii Deta a izbucnit un conflict între mai multe persoane, în urma căruia trei tineri au fost înjunghiaţi.

Agresorul a fost identificat ca fiind Bogdan Daniel Roman (31 de ani), fiul primarului din oraşul Deta, Petru Roman (PDL). Potrivit poliţiştilor, şi fratele acestuia, Călin Roman (27 de ani), a fost implicat în scandalul de la terasa din centrul oraşului Deta.

Cei trei tineri înjunghiaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani, au fost transportaţi la spital. Doi dintre răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, starea lor fiind stabilă, iar al treilea la spitalul din Deta, el fiind externat.

În această cauză sunt cercetaţi atât fiii primarului din Deta, cât şi alte trei persoane. Patru dintre aceştia au fost reţinuţi, iar Bogdan Roman este în continuare căutat, fiind dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.

Judecătoria Deta a emis, luni seară, mandate de arestare pentru 29 de zile pentru fiul cel mic al primarului din localitate Călin Roman şi pentru Radu Gherghel, Daniel Vasile Bîrzan şi Valentin Pavel Strîmtu, suspectaţi de implicare în altercaţia de la o terasă din Deta, în urma căreia trei persoane au fost înjunghiate.

Totodată, Judecătoria Deta a emis mandat de arestare în lipsă pentru 30 de zile pe numele lui Bogdan Roman, fiul cel mare al primarului din Deta, care este căutat de către anchetatori, fiind suspectat că a tăiat cu sabia trei tineri în urma conflictului din Deta.

Faţă de cei cinci a fost pusă în mişcare acţiunea penală printr-o ordonanţă emisă luni, acuzaţiile fiind de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, mai multe infracţiuni de lovire-forma tip şi agravată. Pentru Bogdan Daniel Roman a fost începută urmărirea penală şi pentru infracţiunea de port fără drept al cuţitului în locuri publice.

Primarul din Deta, Petru Roman (PDL), a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că ambii săi copii au avut "probleme cu dosare penale", iar Bogdan Roman, fiul cel mare, era cunoscut ca fiind o fire mai violentă şi dacă vor fi găsiţi vinovaţi vor trebui să răspundă pentru faptele lor.

Ministrul de Interne, Traian Igaş, anunţa, luni, că a dispus o anchetă la Deta, şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, mergând în Timiş.

Liviu Popa spunea că a venit în Timiş pentru a face o anchetă şi a stabili cum s-a desfăşurat activitatea poliţiştilor în cazul scandalului din Deta, precizând că şi-a întrerupt concediul pentru acest lucru şi asigurând că va avea toată fermitatea în desfăşurarea anchetei.

Popa spunea că şeful Poliţiei Deta, şeful Compartimentului de Ordine Publică şi trei lucrători de Poliţie din Deta sunt cercetaţi prealabil în urma scandalului în care au fost implicaţi fiii primarului democrat-liberal din localitate.

Tot luni, ministrul de Interne, Traian Igaş, declara pentru MEDIAFAX că şeful Poliţiei din Deta, Viorel Goloşie, în cazul căruia a fost începută cercetarea prealabilă în urma scandalului în care au fost implicaţi fiii primarului democrat-liberal din localitate, a demisionat din funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici