- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (17.09.2012, 14:25)
- Pacala Dana , Vasile Magradean ,
Boc, la deschiderea anului şcolar: Un om nu va fi niciodată împlinit decât dacă are parte de carte
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat, luni, la deschiderea anului şcolar la două licee din municipiu şi i-a îndemnat pe elevi să înveţe "pentru că un om nu va fi niciodată împlinit decât dacă are parte de carte".

Boc, la deschiderea anului şcolar: Un om nu va fi niciodată împlinit decât dacă are parte de carte (Imagine: Raul Stef / MediafaxFoto)
Emil Boc a declarat, luni, la Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai", unde a participat la deschiderea anului şcolar în dublă calitate, de edil şi părinte, că elevii trebuie să îmbine distracţia cu învăţătura şi să acorde în fiecare zi timp şcolii, pentru a nu avea probleme la examenele viitoare.
"Am transmis elevilor că, oricât de demodată ar fi vorba «Ai carte, ai parte», să ştie că va rămâne întotdeauna de actualitate, pentru că un om nu va fi niciodată împlinit decât dacă are parte de carte. Chiar dacă, pentru moment, unele atracţii materiale par mai bune, pe termen mediu şi lung îi asigur pe toţi elevii că doar cartea le dă satisfacţie în viaţă şi împlinire pe toate planurile. Elevii trebuie să ţină cont de acest lucru în fiecare zi din activitatea şcolară. Şi să îmbine şi distracţia, dar să aibă parte şi de carte, pentru că, dacă în fiecare zi acordă un pic de timp şcolii, nu vor avea probleme la examene şi vor avea timp să se bucure de anii frumoşi de şcoală", a spus Boc.
Primarul Clujului şi-a amintit de primii ani ai liceului petrecuţi la "Gheorghe Şincai", unde elevii au fost întâmpinaţi de un pod de flori, tradiţie care s-a păstrat şi în prezent.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Mă bucur că sunt absolventul acestei şcoli de prestigiu. Au fost acum emoţii inevitabile la începutul anului şcolar, pentru că te copleşeşte şi calitatea de părinte, cu necazurile, grijile şi preocupările pe care le ai. Începerea anului şcolar aduce griji pentru părinţi şi bunici, dar şi pentru mine, că nu sunt scutit de aşa ceva", a spus Emil Boc, care a precizat că ambele sale fiice învaţă la Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai", cea mare, Cezara, intrând în clasa a X-a, iar cea mică, Patricia, în clasa a VII-a.
Primarul Clujului a mai participat, luni, la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional "George Coşbuc" din Cluj-Napoca.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului