Boc: Legile subsecvente aplicării Legii asistenţei sociale trebuie finalizate până la 31 decembrie

Ministrul interimar al Muncii, premierul Emil Boc, a declarat, marţi, că legile subsecvente aplicării Legii asistenţei socială trebuie să fie finalizate până la 31 decembrie, astfel încât noul act normativ să intre în vigoare la începutul anului viitor.

Urmărește
9 afișări

Premierul Emil Boc a spus că în Legea asistenţei sociale va fi stabilit un plafon până la care se pot acorda prestaţii sociale.

"Este vorba de încurajarea muncii şi de descurajarea nemuncii. Acesta (plafonul, n.r.) se va stabili ulterior, în funcţie de valoarea indicatorului social de referinţă. Trebuie să existe şi aici un plafon maximal pe care să îl avem în lege, pentru ca cei care ar fi tentaţi să trăiască numai din prestaţii sociale să fie încurajaţi să muncească. Aceasta este prima decizie, cea de-a doua decizie este ca legile subsecvente aplicării Legii de asistenţă socială să fie finalizate până la 31 decembrie anul acesta, astfel încât de la începutul anului viitor să intre în vigoare", a declarat premierul Emil Boc, la ieşirea din Ministerul Muncii.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii Nicolae Ivăşchescu declara, în 4 aprilie, că Legea asistenţei sociale nu va putea fi aplicată în 2011 întrucât trebuie să fie urmată de o serie de legi speciale care să o pună în aplicare şi care vor fi elaborate după ratificarea de către Parlament a actualului proiect.

El a mai spus că proiectul de lege privind asistenţa socială modifică 15 legi aflate în vigoare şi că ajutoarele sociale, acordate prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, vor fi comprimate astfel încât din 54 de astfel de prestaţii acordate în prezent vor mai rămâne nouă.

Premierul Emil Boc declara, în 3 mai, la Ministerul Muncii, că deocamdată nu există intenţia de a trece Legea asistenţei sociale prin procedura de asumare.

Proiectul de Lege privind asistenţa socială prevede că, pentru asigurarea unor servicii sociale adecvate şi de calitate, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura resursele umane, financiare şi materiale, în conformitate cu reglementările în vigoare, strategia proprie de dezvoltare a serviciilor sociale şi planurile anuale de acţiune în domeniu.

"În condiţiile în care numărul solicitărilor este limitat sau în cazul în care nu dispun de resurse suficiente, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti încheie parteneriate pentru înfiinţarea de servicii rezidenţiale de interes intercomunitar pentru persoanele care au domiciliul /reşedinţa în unităţile administrativ teritoriale partenere. Autorităţile administraţiei publice locale pot decide, prin hotărâre de consiliu, schimbarea destinaţiei serviciilor sociale existente numai în alte categorii de servicii sociale sau, în cazuri bine justificate, în servicii de educaţie, de sănătate sau cultură", se arată în proiectul de act normativ.

Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi de la nivel judeţean constituie în bugetul propriu un fond de asistenţă socială pentru plata beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul local şi asigurarea cheltuielilor pentru acordarea altor măsuri de asistenţă socială stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene.

"Sumele necesare pentru fond se asigură din bugetele locale, precum şi din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat se stabilesc anual prin legea bugetului de stat şi reprezintă maximum 30 la sută din valoarea totală a Fondului constituit, în funcţie de fundamentările trimise de autorităţile administraţiei publice locale şi de disponibilităţile bugetului de stat", se mai arată în proiectul de lege.

Potrivit documentului, de la bugetul de stat se alocă fonduri pentru finanţarea programelor de interes naţional, elaborate de MMFPS, pentru finanţarea programelor de subvenţionare a furnizorilor privaţi de servicii sociale, finanţarea înfiinţării unor instituţii de asistenţă socială-pilot, a serviciilor sociale acordate prin structurile publice aflate în coordonarea autorităţilor administraţiei publice centrale sau pentru finanţarea serviciilor sociale acordate de autorităţile administraţiei publice locale şi a altor furnizori publici şi privaţi de servicii sociale.

Tot de la bugetul de stat se alocă bani şi pentru finanţarea programelor de educaţie permanentă a personalului de specialitate şi a programelor de cercetare din domeniul serviciilor sociale, pentru cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru centrele de zi şi rezidenţiale, pentru co-finanţarea serviciilor sociale, în baza, memorandumurilor, protocoalelor, convenţiilor de parteneriat sau pentru alte cheltuieli stabilite prin legile bugetare anuale.

"Fundamentarea sumelor solicitate de la bugetul de stat de către autorităţile administraţiei publice locale se realizează în baza standardelor de cost în vigoare pentru serviciile sociale administrate, contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, precum şi în baza estimării costurilor necesare funcţionării serviciilor nou înfiinţate în anul bugetar respectiv", se mai arată în proiect.

Alocarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea serviciilor sociale poate fi între 80 şi 100 la sută pentru serviciile sociale adresate copilului care necesită protecţie specială, precum şi pentru serviciile adresate unor categorii de beneficiari, prevăzute expres de lege. De asemenea, acestea pot fi de până la 80 la sută pentru serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor fără adăpost, victimelor violenţei în familie, în funcţie de tipul serviciilor, până la 60 la sută pentru serviciile destinate copilului şi familiei, în funcţie de tipul serviciilor, până la 50 la sută pentru serviciile sociale adresate persoanelor vârstnice şi până la 30 la sută pentru alte servicii sociale.

Din bugetele locale ale judeţelor se alocă fonduri pentru: finanţarea serviciilor sociale aflate în administrare proprie, contractate sau subvenţionate în condiţiile legii, ori co-finanţate în baza contractelor de parteneriat, finanţarea sau co-finanţarea înfiinţării, organizării şi funcţionării unor noi servicii sociale, co-finanţarea serviciilor sociale care funcţionează în mediul rural şi în localităţi defavorizate, finanţarea cheltuielilor de funcţionare a comisiilor de evaluare şi a serviciilor de evaluare complexă, finanţarea sau co-finanţarea în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale, a cheltuielilor necesare formării continue a personalului cu atribuţii în domeniul serviciilor sociale şi care activează la nivelul judeţului respectiv.

Tot din bugetele locale se vor asigura fonduri şi pentru finanţarea şi co-finanţarea, în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale, a acţiunilor de sensibilizare a comunităţii privind nevoile şi riscurile sociale de la nivelul judeţului, co-finanţarea proiectelor susţinute din fonduri structurale şi alte fonduri internaţionale pentru proiecte din domeniul serviciilor sociale sau finanţarea subvenţiilor destinate serviciilor sociale acordate de furnizorii privaţi.

"Consiliul judeţean are obligaţia să asigure din bugetul propriu sumele în completarea celor alocate din bugetul de stat", se mai arată în proiectul de lege.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici