Boc: Niciun document oficial încheiat cu FMI nu prevede un anumit număr de concedieri

Numărul de posturi menţinute în sectorul bugetar va fi stabilit pe baza standardelor de cost şi nu există niciun document oficial încheiat cu FMI care să prevadă un anumit număr de persoane concediate, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Boc: Niciun document oficial încheiat cu FMI nu prevede un anumit număr de concedieri

Boc: Niciun document oficial încheiat cu FMI nu prevede un anumit număr de concedieri (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu există niciun document oficial încheiat cu FMI care să stabiliească un număr de concedieri", a spus Boc.

El a arătat totodată că Guvernul se aşteaptă ca rata şomajului să fie în 2010 mai mică decât cea înregistrată în 2009.

Şomajul va continua să crească până la jumătatea acestui an şi ar putea atinge un milion de persoane, a declarat, miercuri, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu România, Jeffrey Franks, într-un interviu acordat ProTV.

"Personal, cred că şomajul va continua să crească probabil până la mijlocul anului (...) Per total, un milion de şomeri este cu siguranţă posibil", a spus Franks.

El a arătat că există o necesitate pentru reducerea cheltuielilor salariale ale statului, aceasta putând fi realizată fie prin micşorarea cu 10% a angajaţilor din sistemul public, fie prin reducerea salariilor acestora.

"În realitate, o combinaţie dintre cele două este cea mai potrivită. Care va fi mixul exact, rămâne ca Guvernul să decidă", a spus Franks

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajului în decembrie 2009 a ajuns la 7,8%, faţă de 7,5% în luna anterioară, numărul total al şomerilor fiind de 709.383 persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici