Boc: Niciun document oficial încheiat cu FMI nu prevede un anumit număr de concedieri
„Nu există niciun document oficial încheiat cu FMI care să stabiliească un număr de concedieri„, a spus Boc.
El a arătat totodată că Guvernul se aşteaptă ca rata şomajului să fie în 2010 mai mică decât cea înregistrată în 2009.
Şomajul va continua să crească până la jumătatea acestui an şi ar putea atinge un milion de persoane, a declarat, miercuri, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu România, Jeffrey Franks, într-un interviu acordat ProTV.
„Personal, cred că şomajul va continua să crească probabil până la mijlocul anului (…) Per total, un milion de şomeri este cu siguranţă posibil”, a spus Franks.
El a arătat că există o necesitate pentru reducerea cheltuielilor salariale ale statului, aceasta putând fi realizată fie prin micşorarea cu 10% a angajaţilor din sistemul public, fie prin reducerea salariilor acestora.
„În realitate, o combinaţie dintre cele două este cea mai potrivită. Care va fi mixul exact, rămâne ca Guvernul să decidă”, a spus Franks
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajului în decembrie 2009 a ajuns la 7,8%, faţă de 7,5% în luna anterioară, numărul total al şomerilor fiind de 709.383 persoane.