Boc propune suspendarea protestelor până la 6 decembrie - VIDEO
Premierul Emil Boc a anunţat, joi, că a propus partenerilor sociali un moratoriu pentru suspendarea protestelor până la 6 decembrie 2009, ca o formă de responsabilitate faţă de România, în contextul politic actual şi în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

Boc propune partenerilor sociali suspendarea protestelor până la 6 decembrie
Primul ministru a asigurat că Executivul se va consulta permanent cu sindicatele şi patronatele în privinţa salariului minim, proiectului Pactului Naţional pentru Locuri de Muncă şi Stabilitate Socială, reformei pensiilor, bugetului pe 2010, modificării Legii salarizării unitare şi elaborării Legii responsabilităţii fiscale, dar şi pe alte teme sectoriale.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pentru 22 noiembrie, iar al doilea tur pe 6 decembrie.
Premierul Emil Boc a participat aproape o oră la discuţiile de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) cu liderii confederaţiilor sindicale şi patronale pe tema majorării salariului minim pe economie şi a Pactului Naţional pentru Ocupare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
-
Horoscop 24 februarie 2025. Ce rezervă astrele de Dragobete. Zodiile care trebuie să fie atente la cheltuieli
Întâlnirea de la MMFPS continuă, ministrul interimar al Muncii, Gheorghe Pogea, şi secretarul de stat Valentin Mocanu discutând cu partenerii sociali despre stabilirea salariului minim garantat în plată pentru 2010.
Totodată, vor începe negocierile cu partenerii sociali pentru încheierea Pactului Naţional pentru Ocupare şi Stabilitate Socială, care va include o serie de măsuri menite să acorde protecţie şi sprijin salariaţilor, să asigure păstrarea locurilor de muncă în condiţii de sănătate şi securitate şi să impună politici salariale coerente.
În cadrul dialogului tripartit se va discuta şi despre elaborarea unor politici de dezvoltare economică sustenabilă.
Ministrul interimar al Muncii a avut, marţi, întâlniri separate cu reprezentanţii sindicatelor şi cu cei ai patronatelor. Premierul Emil Boc a participat, pentru scurt timp, la cele două întâlniri.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

