Edilul a decis ca, din luna iunie şi până la sfârşitul anului curent, Direcţia Economică să îi vireze drepturile salariale către persoane nevoiaşe, desemnate în urma anchetelor sociale efectuate de inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Sector 6, se arată într-un comunicat de miercuri al Primăriei Sectorului 6.
„Dacă priveşti în ansamblu, gestul meu nu înseamnă mare lucru, însă am convingerea că banii vor fi bine primiţi de aceşti oameni cu care discut în fiecare zi, pe care îi ascult în audienţe şi care au dificultăţi cu adevărat mari”, susţine primarul Poteraş, citat în comunicat.
Reprezentanţii administraţiei publice de sector precizează că salariul primarului Cristian Constantin Poteraş este în valoare de 4.372 de lei pe lună.
Preşedintele Traian Băsescu declara, în 14 mai, că ar fi extraordinar dacă politicienii ar accepta să-şi doneze salariile, şeful statului apreciind că acest gest ar dovedi solidaritatea clasei politice cu oamenii în această perioadă. Cu câteva zile înainte Băsescu, după o întâlnire cu liderii sindicali, spunea că este dispus ca pană la sfarşitul anului să-şi vireze salariul într-un fond de solidaritate.