Accident între o autospecială militară, care însoţea un convoi, şi o maşină, în Capitală. Două persoane au fost rănite
Poliţiştii rutieri au intervenit la accidentul produs în zona Piaţa Sudului, unde o autospecială militară care însoţea un convoi militar a lovit o maşină.
O femeie şi un copil, în vârstă de 2 ani, au ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni, cu răni minore.
Şoferii au fost testaţi pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatul fiind negativ.
Primele cercetări arată că autospeciala militară însoţea un convoi militar care trebuia să ajungă în zona unde se va desfăşura parada de la Arcul de Triumf, de Ziua Aviaţiei.
Autospeciala militară avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune şi a intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.
În acest caz a fost deschis un dosar penal, care va fi cercetat de Parchetul Militar.