Guvernul a impus deja vaccinul anti-COVID-19 angajaţilor din domeniul sănătăţii, din şcoli şi universităţi, dar mai mulţi miniştri ai Cabinetului au făcut presiuni în ultimele zile pentru a extinde obligativitatea către publicul larg, dacă pragul de 80% nu va fi atins luna aceasta, potrivit Politico.
Aproximativ 70% dintre italienii cu vârsta peste 12 ani au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, în timp ce 63% sunt complet vaccinaţi.
Întrebat la o conferinţă de presă la Roma dacă vaccinurile obligatorii „pot fi introduse” odată ce Agenţia Europeană pentru Medicamente şi Agenţia Italiană pentru Medicamente AIFA au ridicat actuala autorizaţie de urgenţă la autorizaţie completă, Draghi a răspuns pur şi simplu „da”.
Ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, la conferinţa de presă, a adăugat: „Obligativitatea din ţara noastră există deja pentru personalul medical, aşa că, în realitate, aceasta se aplică deja unei categorii din societatea noastră”.
Draghi a afirmat că el şi Speranza discutau „de ceva timp” dacă să extindă cerinţele de vaccinare, dar a spus că detaliile despre următorii paşi ai guvernului vor fi decise la o întâlnire cu liderii partidelor care formează coaliţia de guvernământ.