Bodog: Primesc noaptea telefoane că nu sunt locuri pentru arși, vom face niște centre noi
„Aproape săptămânal primesc telefon noaptea, mesaje de la C.O.S.U. (Centru Operativ penru Situaţii de Urgenţă – n.r.), că sunt arsuri, că nu au unde să le pună. Că sunt arsuri pentru care nu există capacitate. Şi o spun cu amărăciune şi cu reproş – am avut un guvern care a venit pe arşi, nu e nici un secret, guvernul Cioloş a venit pe arşi şi nu a făcut absolut nimic pentru arşi. În timpul acestui guvern s-a închis secţia Spitalul de Arşi. Am redeschis Spitalul de Arşi, chiar dacă au existat tot felul de semnale că acolo sunt bacterii în pereţi, am trimis Direcţia de Sănătate Publică de două ori să verifice înainte de a deschide, dar trebuie spus acest lucru Spitalul de Arşi a fost renovat de Primăria Sectorului 1, secţia de Terapie Intensivă. (…) Secţia funcţionează şi nu sunt probleme”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, luni seară, la Realitatea TV .
Florian Bodog a explicat că își dorește construcția a cinci centre noi pentru arși printr-o investiție cu ajutorul Băncii Mondiale.
„Pe Banca Mondială am pornit pe de o parte construcţia unor centre noi de arşi, două centre vor fi în Bucureşti, deocamdată facem studiile de fezabilitate, unul la Bagdasar, unul la Grigore Alexandrescu. Un centru va fi la Timişoara, unul la Târgu Mureş şi unul la Iaşi. Deci, acoperim ţara oarecum simetric.(…) Ştiu cu subiect şi predicat despre ce este vorba, specialitatea mea fiind chirurgie plastică, vă garantez că aceste centre se vor face”, a adăugat Bodog.