Bogdan Stanoevici, actor şi fost ministru, a murit de Covid-19

Bogdan Stanoevici, în vârstă de 62 de ani, actor şi fost ministru al românilor de pretutindeni în guvernul Victor Ponta, a murit în urma complicaţiilor Covid-19.

Urmărește
25629 afișări
Imaginea articolului Bogdan Stanoevici, actor şi fost ministru, a murit de Covid-19

Bogdan Stanoevici era internat din 25 decembrie la Institutul „CC Iliescu” din Bucureşti, după ce a fost transferat de la Spitalul Pantelimon.

Bogdan Stanoevici a fost actor şi ministru pentru românii de pretutindeni în guvernul Victor Ponta, a candidat la Primăria Capitalei în 2020, dar şi la alegerile prezidenţiale din 2019.

Actorul a criticat măsurile de protecţie şi a participat la mitinguri împotriva măştii de protecţie.

În contextul pandemiei de Covid-19, Stanoevici a participat la proteste ale antivacciniştilor în Piaţa Victoriei cerând “imunizare naturală“ alături de Adrian Severin. În cele din urmă, acesta s-a îmbolnăvit de Covid-19 si a făcut o formă gravă a bolii.

La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, Bogdan Stanoevici a candidat pe lista pentru Camera Deputaţilor din Mureş a Partidului Ecologist Român (PER).

Prezent fără mască de protecţie la o conferinţă de presă înainte de alegeri (în noiembrie 2020- VIDEO mai jos), alături de Cătălin Ivan şi Şerban Nicolae (ex-PSD), Stanoevici explica că are două motive pentru care nu o poartă, în acel moment: că este sănătos şi că în trecut a avut un herpes care risca să se infecteze. 

„Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile o să vă spun eu de acum. Faptul că nu port mască este pentru că, în primul rând că sunt sănătos, şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, că masca o portă oamenii bolnavi, cei sănătoşi nu o poartă. Eu am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite, toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o (masca - n.n) acolo unde eram obligat să o fac pentru că eu sunt un respectuos al legii, şi mi-a ieşit un herpes, îmi pare rău că vă dau din casă, dar în momentul în care mi-aş pune mască s-ar produce o infecţie, şi chiar nu am chef de infecţii în acest moment”, menţiona Stanoevici.

El susţinea că dacă alegerile reprezintă un pericol pentru sănătatea populaţiei atunci acestea nu trebuie organizate, ci amânate. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici