Boitan (PNL): Reorganizarea spitalelor este o acţiune făcută fără o analiză serioasă

Senatorul PNL de Sibiu Minerva Boitan, fost director de spital, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că reorganizarea spitalelor propusă de Ministerul Sănătăţii este făcută "fără o analiză serioasă", afirmând că acum este nevoie de creşterea performanţei spitalelor, şi nu de desfiinţarea lor.

Urmărește
12 afișări

Boitan, fost director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a spus că această restructurare a unităţilor spitaliceşti va crea probleme pacienţilor, cadrelor medicale, dar şi unităţilor medicale care vor funcţiona în continuare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Reorganizarea spitalelor este o acţiune făcută fără o analiză serioasă. În urma acestei restructurări se reduc spitalele la jumătate în această ţară. La nivelul Uniunii Europene, prin statisticile pe care le deţin, se demonstrează foarte clar că numărul de spitale din România, raportat la suta de mii de locuitori, este aproape cel mai mic din Uniunea Europeană. Noi eram, la nivelul anului 2006, la 1,9 spitale la suta de locuitori, în timp ce Germania avea 4,07, Franţa - 4,6, iar Cipru - 12. Prin această reducere, dacă faceţi un calcul, noi vom ajunge la sub un spital la suta de mii de locuitori", a spus Boitan.

Minerva Boitan a afirmat că ultimul lucru de care are nevoie România în acest moment este reducerea numărului de spitale.

"Noi, în acest moment, avem nevoie de creşterea performanţei spitalelor, şi nicidecum de desfiinţarea lor. În 2006, noi aveam cea mai mică încadrare cu medici şi asistente din Uniunea Europeană şi eram puşi undeva în anexe pentru că nu eram încă în Uniunea Europeană. Între timp, ne-au plecat mii de medici şi asistente şi noi avem un număr extraordinar de mic. Cu această reorganizare vom mai pierde din personalul medical", a spus Minerva Boitan.

În plus, Boitan a spus că ministrul Sănătăţii nu poate da asigurări că personalul medical din unităţile restructurate nu va rămâne fără loc de muncă.

"Această asigurare că nu vor fi date afară cadre medicale este complet falsă pentru că normativele de personal de la spitalele mari sunt deja făcute. Normativele sunt raportate la buget. Să vină domnul ministru acum şi să spună că o asistentă va veni de la Agnita şi va face naveta pe 60 de kilometri ca să lucreze în Spitalul Judeţean Sibiu, este exclus. Aşa ceva nu se va întâmpla", a adăugat Boitan.

Totodată, Boitan a atras atenţia că, în judeţul Sibiu, pacienţii care vor trebui să vină de la distanţă foarte mare la Spitalul Judeţean vor avea de suferit, iar Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu va fi aglomerat cu pacienţii pe care până acum îi preluau spitalele din Agnita şi Cisnădie.

"Din calculele mele, cele două spitale deserveau o treime din populaţia judeţului. Fiecare a avut în anul trecut peste 3.300 de internări. Dacă toate acestea vor fi direcţionate spre Spitalul Judeţean, asta înseamnă, ca şi cheltuieli, cam două luni din funcţionarea spitalului. Ca să nu mai vorbim că, prin reducerea de paturi de până acum, nu există locuri unde aceste persoană să fie efectiv internate", a spus Boitan.

Aceasta şi-a exprimat speranţa că prefectul de Sibiu se va opune reorganizării celor două spitale şi că parlamentarii PDL de Sibiu le vor explica colegilor din partid că, în judeţul Sibiu, datorită aşezării geografice, închiderea spitalelor din Cisnădie şi Agnita este imposibilă.

Potrivit proiectului Ministerului Sănătăţii, Spitalul de Psihiatrie şi cel de Pneumoftiziologie ar urma să fie comasate cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, iar spitalele din Agnita şi Cisnădie ar urma să fie transformate în cămine pentru bătrâni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici