Unii bolnavi de TBC ai Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani, judeţul Neamţ, au mers la vot cu microbuzul şcolar.
„Nu s-a întâmplat nimic. Dintr-o acţiune bună, a devenit o acţiune rea”, a declarat pentru MEDIAFAX primarul comunei Alexandru Ioan Cuza din Neamţ, Ion Rotaru, întrebat ce s-a întâmplat la Spitalul Bisericani.
Acesta a explicat că dacă la primul tur de alegeri s-a făcut solicitare pentru urna mobilă, la al doilea tur conducerea spitalului a omis acest lucru.
„Cei de la Sanatoriul Bisericani nu erau ei obligaţi să îi întrebe pe bolnavi dacă vor să meargă la vot sau să se aducă urna mobilă. Acum două săptămâni bolnavii de acolo au cerut urna mobilă, a fost depusă documentaţia, s-a dus urna mobilă acolo. Sigur, urna mobilă e pentru cei care sunt netransportabili. De data asta, au vrut să vină la vot şi cei netransportaibli şi atunci s-a luat o măsură de urgenţă. A fost acordul medicului că nu se întâmplă nimic dacă se vine cu un microbuz. (…) S-a făcut transportul”, spune Ion Rotaru.
Secţia de votare a fost la 7 kilometri distanţă, iar drumul este prin pădure, astfel că bolanvii nu puteau merge pe jos pentru a vota.
Primarul susţine că deşi a încercat să găsească alt mijloc de transport, altă variantă nu a găsit.
„Am căutat la mai multe firme care fac transport, dar toate erau foarte aglomerate, erau prinse în alte contracte şi nu am .. altfel, luam din altă parte. S-a apelat în ultimă instanţă la ora 14.00, după scandalul de acolo… Am găsit o soluţie, poate nu e cea mai bună, dar la momentul ăla era cea mai potrivită”, a explicat primarul.
Microbuzul a transportat în două ture 35 de bolnavi, iar apoi a fost dezinfectat.
„În prima seară s-a dezinfectat microbuzul cu produsele cu care este curăţat în fiecare săptămână, pentru că trec de patru ori prin curtea sanatoriului Bisericani. Dimineaţă s-a dus din nou pentru a doua dezinfecţie şi ca atare medicul a spus că se poate circula, că nu se poate întâmpla nimic. Având avizul medicului, eu nu sunt medic, medicul a zis să îi dăm drumul, i-am dat drumul, asta e. Decât să fie obstrucţionaţi oamenii să meargă la vot, că asta e infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea, am căutat dintre două rele cea mai puţin rea”, a adăugat primarul.
Reprezentanţii Spitalului Bisericani nu au putut fi contactaţi pentru a explica situaţia, iar la Biroul Electoral Judeţean Neamţ nu a fost primită nicio sesizare.