Bombă de 500 de kilograme din al II-lea Război Mondial, găsită în Ungaria. Traficul feroviar spre România este perturbat

Publicat: 31 10. 2014, 15:48
Actualizat: 24 10. 2021, 04:38

O bombă având 500 de kilograme a fost găsită în apropierea terasamentului unei linii feroviare, în localitatea Szolnok, situată în centrul Ungariei. Autorităţile încearcă să scoată bomba rămasă din al II-lea Război Mondial, descoperită în apropierea unui pod peste Râul Tisa.

Din cauza operaţiunilor pirotehnice, autorităţile ungare au anunţat că sunt aşteptate întârzieri pe tronsoanele feroviare Budapesta-Zahony şi Budapesta-Lokoshaza, spre Ucraina şi România.