- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.09.2024, 19:37)
- Rafael Hekman
Bombă ecologică în Ilfov şi groapă ilegală în Timiş: Tone de deşeuri periculoase
- Grave încălcări ale legislaţiei de mediu în două judeţe ale ţării.
- În Ilfov, o societate comercială din Chitila deţinea ilegal 23 de tone şi 4.800 de litri de deşeuri periculoase, în timp ce în Timiş a fost găsită o groapă clandestină cu 70 de tone de electrocasnice şi resturi din construcţii.

Bombă ecologică în Ilfov şi groapă ilegală în Timiş: Tone de deşeuri periculoase
Poliţiştii din unităţile teritoriale, coordonaţi de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au acţionat simultan la nivel naţional, sprijiniţi de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.
În urma controalelor, au fost documentate 69 de infracţiuni privind protecţia mediului şi regimul deşeurilor. De asemenea, au fost indisponibilizate peste 981 de tone şi 35.469 de litri de deşeuri periculoase şi nepericuloase, inclusiv metalice, din plastic şi sticlă.
Au fost aplicate un total de 118 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 1.052.815 lei. Dintre acestea, 11 sancţiuni au fost pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia mediului, iar alte 39 pentru nerespectarea regimului deşeurilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest AUR în Capitală: câteva zeci de mii de manifestanţi / Călin Georgescu, George Simion şi Anamaria Gavrilă au vorbit pe scenă / Mai multe persoane găsite cu obiecte contondente asupra lor
-
Resturile dronei cu explozibil la bord, descoperite lângă oraşul Galaţi, au fost detonate controlat
-
Viktor Orban vrea ca UE, urmând exemplul SUA, să intre în negocieri directe cu Rusia cu privire la războiul din Ucraina
Un exemplu relevant este cel din judeţul Teleorman, unde poliţiştii au descoperit aproximativ 3.000 de litri de uleiuri auto uzate la un operator economic care nu a luat măsurile legale pentru eliminarea acestora. A fost întocmit un dosar penal pentru neluarea măsurilor legale.
În judeţul Ilfov, la o societate comercială din Chitila, au fost găsite 23 de tone şi 4.800 de litri de deşeuri periculoase care nu au fost eliminate conform legii, rezultând un dosar penal pentru aceeaşi infracţiune.
De asemenea, în judeţul Timiş a fost descoperită o groapă clandestină conţinând aproximativ 70 de tone de electrocasnice şi resturi provenite din construcţii, ducând la întocmirea unui dosar penal pentru colectarea ilegală a deşeurilor.
Acţiunea face parte din campania naţională „DEŞEURI 2024”, având ca scop creşterea siguranţei cetăţenilor şi protejarea mediului prin sancţionarea celor care încalcă legislaţia în domeniu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe