- Home
- Social
- BUCURESTI, (20.04.2019, 11:30)
- Dora Vulcan
BOR: Slujba consacrată sărbătorii de Sfântul Gheorghe se mută de pe 23 aprilie în a doua zi de Paşti
Biserica Ortodoxă Română a decis ca slujba dedicată sărbătorii de Sfântul Gheorghe din acest an să nu se mai săvârşească pe 23 aprilie, ci în a doua zi de Paşti, pe 29 aprilie, pentru că în acest an sărbătoarea cade în Săptămâna Patimilor, perioadă de post intens, spun oficialii Patriarhiei.

BOR: Slujba consacrată sărbătorii de Sfântul Gheorghe se mută de pe 23 aprilie în a doua zi de Paşti
”Din raţiuni liturgice, atunci când sărbătoarea Sfântului Gheorghe se întâmplă să cadă în săptămâna Sfintelor Pătimiri, doar slujba acesteia se mută imediat după Înviere”, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Oficialul Bisericii Ortodoxe Române explică şi care sunt aceste raţiuni liturgice.
”Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri, este cea mai densă perioadă duhovnicească din an, o perioadă de post intens dedicată exclusiv pregătirii pentru Învierea Domnului. Nu este aşadar vorba de o modificare a datei sărbătorii, ci doar de mutarea slujbei acesteia in contextul liturgic din acest an”, a explicat Vasile Bănescu.
Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul creştin ortdox, sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe