- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Borbely propune modificarea Codului Silvic, în sensul înăspririi pedepselor pentru hoţii de lemn
Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, propune modificarea Codului Silvic în aşa fel încât cei care fură material lemnos, oricât de redusă ar fi cantitatea, să fie pedepsiţi, anunţând, de asemenea, controale severe în acest sens.
Borbely a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că vrea modificarea Codului Silvic, deoarece acesta este “prea blând” cu persoanele care taie ilegal material lemnos, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit lui Borbely, până acum s-a reuşit modificarea legislaţiei în ce priveşte contravenţiile silvice şi scăderea numărului de tăieri ilegale, dar Codul Silvic ar trebui să fie mult mai ferm în ceea ce priveşte sancţiunile penale.
"În legătură cu aceste tăieri ilegale, am început un prim control şi atrag atenţia tuturor că vom fi foarte fermi. Deja anul trecut s-a tăiat ilegal mai puţin ca în 2009, dar nu ne încălzeşte şi am modificat legislaţia contravenţiilor silvice. Eu zic că mai trebuie modificată legislaţia în ce priveşte infracţiunile penale. Legislaţia este prea blândă acum, dacă cineva fură până la cinci metri cubi se confiscă materialul lemnos şi acţiunea poate fi interpretată în aşa fel încât să nu fie infracţiune penală", a spus Borbely.
Acesta a adăugat că, în cazul în care o persoană fură o găină poate fi condamnată la închisoare, sancţiune pe care ar trebui să o rişte şi cei care taie ilegal material lemnos.
"Nu aştept să se adune cinci metri cubi şi atunci să-l bag la închisoare. Esenţialul nu e să-l bagi pe om la închisoare, dar să ştie că dacă fură va fi pedepsit şi penal. Voi propune o modificare în acest în Codul Silvic, că dacă fură un metru cub, jumătate de metru cub, să fie infracţiune penală. Şi atunci se gândeşte de cinci ori când se duce să taie lemne illegal", a spus el.
Ministrul a informat că în această săptămână a avut loc o primă descindere pe linia tăierii ilegale de lemne, în colaborare cu Jandarmeria, în diferite zone din Harghita şi Neamţ şi a prezentat rezultatele.
"Au fost 15 filtre, 112 mijloace auto controlate şi 18 societăţi verificate. Rezultate - 19 infracţiuni, 33 sancţiuni de contravenţionale, în valoare de 117.000 de lei şi material lemnos confiscat – 287 de metri cubi, în valoare de 51.000 de lei. Vor fi asemenea controale în continuare", a spus ministrul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO