- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Borbely: Se pare că nu au fost nereguli mari în cheltuirea banilor pentru diguri în 2008
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely , a declarat, vineri, că a primit raportul Curţii de Conturi şi pe cel al Corpului de Control privind modul de cheltuire a banilor pentru diguri în 2008 şi că le va analiza, dar "se pare că nu au existat nereguli mari în cheltuirea banilor".
Borbely: Se pare că nu au fost nereguli mari în cheltuirea banilor pentru diguri în 2008 (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Borbely ceruse o verificare a Corpului de Control după ce secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a susţinut că atunci "s-au furat ca în codru" banii alocaţi în 2008 pentru construcţia de diguri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a spusîntr-o conferinţă de presă, că raportul pe care l-a primit de la Corpul de Control şi cel finalizat recent de Curtea de Conturi pe acest subiect urmează să fie analizate, după care va prezenta public rezultatele, însă până acum se pare că nu au fost nereguli în cheltuirea banilor pentru diguri, în 2008.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
"A fost un raport al Curţii de Conturi care a fost finalizat zilele acestea, un alt raport al Corpului de Control pe care l-am trimis eu, în legătură cu banii aceia din 2008. Se pare că nu au fost nereguli mai mari, acum facem o analiză, trimitem un răspuns la Curtea de Conturi şi vom avea o conferinţă de presă pe tema aceasta. Dar se pare că nu au fost probleme mari în cheltuirea banului în perioada aceea, în 2008", a spus Borbely.
El a susţinut că în acest an au fost alocaţi cei mai mulţi bani pentru prevenirea inundaţiilor, "din 1990 încoace", respectiv în jur de 900 de milioane de lei, mai mult cu peste 200 de milioane faţă de suma record înregistrată în 2006, când s-au alocat 667 de milioane de lei.
Secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin IIiescu, declara, la Râmnicu Vâlcea, că va încerca să facă public un raport "devastator" al Curţii de Conturi care arată că banii pentru diguri alocaţi după inundaţiile din 2008 "s-au furat ca în codru".
"Nu înţeleg de ce Curtea de Conturi ţine sub fund acest document legat de modul în care au fost cheltuiţi, în 2008, banii pentru asemenea intervenţii, ca urmare a inundaţiilor din acel an, ca urmare a deciziilor luate ulterior, de construirea unor diguri care să protejeze localităţile şi populaţia. Este un raport devastator care evidenţiază, negru pe alb, cu subiect şi predicat, că s-a furat ca în codru şi că s-au alocat bani pentru localităţi în care nu trece niciun râu. Am intrat în posesia acelui raport, iar săptămâna viitoare voi încerca să îl prezint şi public, pentru că el evidenţiază şi o situaţie globală despre care multă lume a uitat sau nu mai vrea să îşi aducă aminte, dar care nu poate fi trecută cu vederea, dar şi ca, atunci când România nu mai avea resurse, s-au cheltuit foarte mulţi bani", spunea Valentin Iliescu.
Deputatul PDL Sulfina Barbu declara, la rândul său, că secretarul de stat Valentin Iliescu trebuie să vină cu "clarificări" în legătură cu afirmaţia acestuia că ar exista un raport al Curţii de Conturi în care s-ar arăta că banii pentru diguri s-au furat ca în condru după inundaţiile din 2008.
Raportul Curţii de Conturi privind inundaţiile din 2008 invocat de secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin IIiescu, prezenta nereguli în ceea ce priveşte derularea negocierilor cu firmele de construcţii şi valoarea raportată a pagubelor şi indică posibilitatea încălcării legii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO