Un accident mai puţin obişnuit s-a petrecut sâmbătă, la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde o pacientă a fost la un pas de moarte.
Femeia, în vârstă de 36 de ani era în stare gravă, după ce a suferit un AVC. Medicii au supus-o unei examinări imagistice, la un computer tomograf care funcţionează de doi ani. În timpul examinării, o bucată de metal s-a desprins şi a căzut peste pacienta care era imobilizată în aparat.
Echipamentul medical are în prezent toate avizele necesare. De asemenea, conducerea unităţii sanitare are şi un contract de mentenanţă pentru el. Doar că, de luni buni, firma respectivă nu a mai venit să verifice copmputerul tomograf.
„Cupola de protecţie a computerului tomograf, care constă într-un cerc cu diametrul de aproximativ un metru, de plastic cu margini ascuţite de aluminiu, s-a desprins în timp ce un pacient era scanat. Gândiţi-vă că acea cupolă se roteşte cu o viteză de 400 de rotaţii pe secundă şi acţionează mai rău ca un cuţit”, explică Raul Pătraşcu, managerul Spitalului Judeţean Timişoara.
„De la momentul preluării şefiei de Secţie, la 1 februarie 2020 am sesizat că acest aparat nu are autorizaţia de utilizare. S-au luat toate măsurile necesare, de către conducerea spitalului, a fost autorizat în data de 4 iunie a aceluiaşi an, iar ultima revizie tehnică a fost făcută în 18.06.2020, când totul era funcţional”, spune Aida Iancu, şefa Secţiei de Radiologie a Spitalului Judeţean Timişoara.