- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Botiş: Sebastian Lăzăroiu va fi unul dintre cei mai buni miniştri ai Muncii
Sebastian Lăzăroiu este o alegere foarte bună şi va fi unul dintre cei mai buni miniştri ai Muncii, având experienţă şi determinarea necesară pentru a finaliza reforma din asistenţă socială şi fiind un bun comunicator, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Muncii Ioan Botiş.
Botiş: Sebastian Lăzăroiu va fi unul dintre cei mai buni miniştri ai Muncii (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)
Ioan Botiş a catalogat ca "favorabilă" numirea lui Sebastian Lăzăroiu la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, apreciind că este "o alegere foarte".
Întrebat ce îl recomandă pentru preluarea acestui post, fostul ministru al Muncii a răspuns: "Experienţa, este un bun comunicator şi are determinarea necesară pentru a duce la final reforma din asistenţă socială".
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire a lui Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii, acesta depunând jurământul la Palatul Cotroceni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
După depunerea jurământului, la ora 19.00 premierul Emil Boc îi predă lui Sebastian Lăzăroiu mandatul de ministru al Muncii.
Propunerea premierului Emil Boc de desemnare a fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii a ajuns, vineri, la ora 16.50, la Palatul Cotroceni, documentul oficial fiind predat la Preşedinţie de un curier.
Cu aproximativ jumătate de oră înainte, Guvernul a anunţat că premierul Emil Boc a înaintat preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire a lui Sebastian Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii.
Agenţia de presă MEDIAFAX a anunţat în premieră că Sebastian Lăzăroiu este cel mai recent nume luat în calcul pentru acest portofoliu, după întâlnirea de vineri dimineaţă dintre premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu.
Surse din PDL declarau dimineaţă că premierul Emil Boc a mers la Cotroceni cu propunerea ca Sulfina Barbu să preia portofoliul Muncii, liderii PDL aşteptând la acel moment concluzia întâlnirii primului-ministru cu preşedintele Traian Băsescu, precum şi anunţul oficial al premierului, în jurul orei 13.00.
Această oră a fost depăşită, însă, cu mai mult de trei ore, timp în care Emil Boc a avut noi discuţii cu colegii de partid, pentru ca în final presa să fie informată asupra nominalizării printr-un scurt comunicat de presă, şi nu printr-o declaraţie oficială la Palatul Victoria.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în 28 aprilie, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu, raporturile de muncă ale acestuia cu Administraţia Prezidenţială încetând de la 1 mai, prin acordul părţilor. Lăzăroiu preciza, atunci, că doreşte să se dedice analizei politice şi că nu vrea ca analizele sale politice să fie asociate instituţiei prezidenţiale.
Ioan Nelu Botiş a anunţat, în 20 aprilie, că a demisionat din funcţia de ministru al Muncii, în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale într-un proiect european.
Intermatul la Ministerul Muncii a fost preluat în 22 aprilie de premierul Emil Boc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO