Botoşănean condamnat în martie la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor, găsit în Italia
Poliţiştii români au preluat miercuri de la Roma un bărbat de 29 de ani urmărit internaţional după ce a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor deosebit de grav, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova, pentru a îşi executa pedeapsa, anunţă Poliţia Română.
Surse din Poliţie au declarat pentru MEDIAFAX că tânărul este Bogdan Vinogruschi, condamnat în martie de Tribunalul Botoşani, pentru înjunghierea a doi bărbaţi.
Vinogruschi, poreclit Hasan, era căutat la categoria „most wanted”.
În sarcina acestuia, instanţa de judecată a stabilit că, la data de 12 noiembrie 2013, pe fondul unui conflict spontan, a înjunghiat două persoane, cauzându-le leziuni care au necesitat 50 – 55, respectiv 28 – 30 de zile îngrijiri medicale şi care le-au pus viaţa în primejdie.
Vinogruschi a fost reţinut de autorităţile italiene, la data de 8 octombrie 2015. După audirea de către magistraţii italieni şi după epuizarea tuturor căilor de atac împotriva deciziei de predare din Italia către România, pe 4 decembrie, autorităţile judicare italiene au încuviinţat predarea sa.