Botoşani: Cinci persoane rănite după ce o autoutilitară a fost lovită de tren
O autoutilitară în care se aflau cinci tineri a fost lovită, vineri, de locomotiva unui tren, în dreptul comunei botoşănene Cătămărăşti, la o trecere la nivel cu calea ferată, doi dintre pasageri necesitând internarea, ceilalţi trei ocupanţi fiind răniţi uşor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Autotutilitara în care se aflau cei cinci a fost lovită în plin de locomotiva unui tren, iar în urma impactului autovehiculul s-a răsturnat pe marginea căii ferate.
Potrivit poliţiştilor, vinovat de producerea accidentului este şoferul autoutilitarei, un tânăr în vârstă de 25 de ani , care a intrat în faţa trenului după ce, în primă fază, acesta oprise la semn.
"Drumul era semnalizat cu indicatorul "Stop" şi cu "Crucea Sfântului Andrei". Nu este explicabil ce a vrut să facă acel conducător auto, care a oprit şi apoi a încercat să treacă peste calea ferată", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţtie Botoşan, Daniela Darea.
În urma accidentului, două persoane din autoutilitară au necesitat internare în spital, ceilalţi trei ocupanţi pasageri ai autovehiculului, printre care şoferul, au fost răniţi uşor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO