Botoşani: Dascălii din 20 de unităţi de învăţământ refuză să intre la ore, cerând plata salariilor

Cadrele didactice din 20 de şcoli generale şi licee din judeţul Botoşani au refuzat să intre la ore, miercuri, nemulţumite că nu şi-au primit încă salariile pentru luna februarie, iar la ora transmiterii acestei ştiri aproximativ 150 de profesori protestau în faţa Prefecturii.

Urmărește
9 afișări

Profesorii botoşăneni au refuzat, marţi seară, soluţia autorităţilor locale de a împărţi suma existentă în acest moment în Trezorerie, ceea ce însemna ca fiecare profesor să primească aproximativ 500 de lei, iar diferenţa să fie primită în luna aprilie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Profesorii s-au declarat "indignaţi" de soluţia găsita de prefectul de Botoşani, Cristian Roman, de şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Ada Macovei şi directorul DGFP Botoşani, Radu Turcanu, considerând-o "praf in ochi".

În aceste condiţii, cadrele didactice din 20 de unităţi de învăţământ din Botoşani au refuzat să intre la cursuri, miercuri, după ce cu o zi în urmă se aflau în grevă dascălii din şapte unităţi de învăţământ.

"Nu intrăm nici astăzi la ore. Ce înseamnă 400-500 de lei? Praf în ochi. Noi nu acceptam mila nimănui. Elevii sunt acasă şi urmează să hotărâm în cadrul unei şedinţe ce vom face mai departe", a declarat Alina Voinea, lider SIP FEN în cadrul Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Botoşani.

La ora transmiterii acestei ştiri, aproximativ 150 de cadre didactice protestau în faţa Prefecturii Botoşani.

Profesorii din nouă unităţi şcolare din judeţul Botoşani au sistat, luni, cursurile, iar peste o sută de cadre didactice din municipiul Botoşani au protestat în faţa Primăriei şi a Prefecturii Botoşani, nemulţumite că nu şi-au primit salariile pentru luna februarie, în timp ce marţi s-au aflat în grevă generală cadrele didactice din şapte şcoli generale din municipiile Botoşani şi Dorohoi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici