Video Brăila: Îngrijitoare atacată de lei, la grădina zoologică
O îngrijitoare de la Grădina Zoologică din Brăila este internată la Spitalul Judeţean, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, după ce a fost atacată de doi lei, în timp ce văruia cuştile acestora.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean din Brăila, Horia Drăgoi, femeia a fost internată cu răni la umărul stâng şi la faţă.
"Leziunile arătau ca nişte tăieturi făcute cu bisturiul. A fost operată, iar în prezent starea ei generală este bună", a declarat, miercuri, Horia Drăgoi.
Constantina Petrea, de 49 de ani, este îngrijitoare la Grădina Zoologică din Brăila, iar luni seara a fost atacată de doi lei în vârstă de opt, respectiv şase ani.
Femeia a fost salvată de către colegii săi, care s-au luptat cu leii preţ de mai multe minute, lovindu-i cu bâte şi răngi.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

