Prima pagină » Social » Braşov: 10 fiole care conţin Fentanil au dispărut din seiful Spitalului. S-a deschis o anchetă

Braşov: 10 fiole care conţin Fentanil au dispărut din seiful Spitalului. S-a deschis o anchetă

Este anchetă de amploare la Braşov, după ce 10 fiole care conţin Fentanil, un drog mai puternic decât morfina, au dispărut din seiful Spitalului Judeţean. Ancheta a fost preluată de DIICOT.
Braşov: 10 fiole care conţin Fentanil au dispărut din seiful Spitalului. S-a deschis o anchetă
Laura Buciu
14 feb. 2024, 15:01, Social

Angajaţii Spitalului Judeţean Braşov au sesizat marţi anchetatorii în legătură cu dispariţia celor 10 fiole de Fentanil din seiful unităţii medicale.

Dosarul este de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Braşov, fiind instrumentat de Biroul Teritorial Braşov.

Fentanilul este o substanţă extrem de puternică, un opioid sintetic, de 50 până la 100 de ori mai puternică decât morfina, şi se foloseşte pentru tratamentul bolnavilor de cancer aflaţi în stadii terminale, pentru ameliorarea durerilor.

Fentanilul este folosit ca drog şi în SUA, consumul acestuia fiind una dintre principalele cauze de deces pentru americanii cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.