Braşov: Bărbatul care a înjunghiat un adolescent în autobuz a fost arestat

Bărbatul de 24 de ani care a înjunghiat, luni seară, un adolescent de 16 ani, în autobuzul care circula pe ruta Braşov - Săcele, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru tentativă de omor calificat, conform unei hotărâri a Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Urmărește
38 afișări

În motivarea procurorilor se precizează că minorul de 16 ani a fost înjunghiat de C. George, în vârstă de 24 de ani, pe motiv că acesta nu i-a cedat locul în autobuz soţiei agresorului, în condiţiile în care în autobuzul respectiv mai erau locuri libere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adolescentul a fost transportat la Spitalul de Copii Braşov, unde a fost operat, şi are nevoie de circa 25 de zile de îngrijiri medicale, rana fiind de natură a-i pune viaţa în primejdie.

"Inculpatul agresor riscă pentru comiterea acestei infracţiuni o pedeapsă de la 7,6 ani la 12,6 ani închisoare. Dispoziţiile micii reforme prevăd că după sesizarea instanţei de judecată, dacă inculpatul recunoaşte comiterea faptei, poate beneficia de reducerea acestor limite de pedeapsă cu o treime. Cercetările în prezenta cauză continuă, urmând ca după finalizare să fie sesizat Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Potrivit sursei citate, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a bărbatului de 24 de ani, acuzat că l-a înjunghiat pe adolescent.

I. Cosmin, în vârstă de 16 ani, se ducea spre casă, luni seară, cu autobuzul care face curse regulate între Braşov şi Săcele. La staţia Turcheş a urcat un bărbat cu soţia sa şi i-a cerut adolescentului să cedeze locul. Acesta a refuzat, iar între cei doi a izbucnit un conflict spontan care a degenerat în altercaţii fizice.

Agresorul a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe adolescent în torace, perforându-i plămânul stâng, lovitura fiind foarte aproape de inimă. Minorul a coborât la următoarea staţie din autobuz şi a cerut ajutor. În schimb, suspectul şi-a continuat drumul până la capătul liniei, apoi, de acolo, a luat un taxi până spre cartierul Gârcini unde locuia. Acolo a fost prins de poliţişti, asupra lui fiind găsit şi briceagul folosit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici