Prima pagină » Social » Braşov: Femeie însărcinată, rănită grav pe o trecere de pietoni. Copilul, născut prin cezariană

Braşov: Femeie însărcinată, rănită grav pe o trecere de pietoni. Copilul, născut prin cezariană

O femeie însărcinată în opt luni a ajuns în comă la Spitalul Judeţean Braşov, luni la prânz, după ce a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni din localitatea Cristian, copilul fiindu-i scos prin operaţie de cezariană.
Braşov: Femeie însărcinată, rănită grav pe o trecere de pietoni. Copilul, născut prin cezariană

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cpt. Ciprian Sfreja, femeia, însărciantă în opt luni, s-a angajat în traversarea străzii pe o trecere de pietoni pe DN73, în dreptul localităţii Cristian, fiind lovită de un autoturism.

„Femeia, în vârstă de aproximativ 27-28 de ani, însărcinată în opt luni, a suferit un traumatism cranian sever, fiind găsită în comă, precum şi mai multe traumatisme la şold, la membrele inferioare. A intervenit o ambulanţă cu medic şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov, unde i-a fost scos copilul prin operaţie de cezariană, bebeluşul fiind în stop-cardiorespirator“, a declarat Sfreja.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Braşov, dr. Valeria Badea, a spus că o echipă mixtă formată din doi medici ginecologi, medic neonatolog şi asistentă s-au deplasat la Spitalul Judeţean Braşov în regim de urgenţă, pentru a salva copilul.

Copilul, un băieţel de 2,700 grame, se află acum internat la ATI. Este în stare gravă, a fost adus cu incubatorul pentru că era în stop cardiorespirator şi nu suntem foarte optimişti. Bebeluşul a fost scos prin operaţie de cezariană, fiind în suferinţă fetală, adică placenta era dezlipită parţial“, a spus dr. Badea.

Reprezentantul Maternităţii Braşov a spus că s-a făcut tot ce s-a putut din punct de vedere medical. „A fost o mobilizare şi o muncă în echipă, împreună cu cei de la Spitalul Judeţean. Din punct de vedere medical nu se putea face o mobilizare mai bună. Când a ajuns ambulanţa cu pacienta, echipa noastră mobilă era deja acolo. Totul s-a derulat foarte rapid. A fost un caz extrem de greu, dramatic“, a mai spus dr. Badea.