Braşov: Focuri de armă trase de poliţişti pentru prinderea unor traficanţi de droguri
Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (BCCOA) au tras mai multe focuri de armă, joi, pe o stradă din zona centrală a municipiului Braşov, pentru prinderea unor persoane suspectate de trafic de droguri, care au reuşit însă să fugă spre muntele Tâmpa.

Braşov: Focuri de armă trase de poliţişti pentru prinderea unor traficanţi de droguri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit poliţiştilor, una dintre cele trei persoane, suspectată de trafic de haşiş, a fost prinsă pe muntele Tâmpa.
La ora transmiterii acestei ştiri, zeci de jandarmi şi poliţişti, ajutaţi de un câine, continuă să îi caute pe ceilalţi doi bărbaţi care au fugit în pădure.
BCCOA Braşov a organizat, joi după-amiază, un flagrant a unor presupuşi traficanţi de droguri, în faţa Hotelului Aro din Braşov.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
În momentul în care poliţiştii au ajuns la faţa locului, trei persoane care încercau să vândă droguri au luat-o la fugă, iar oamenii legii au tras mai multe focuri de armă pentru oprirea acestora.
Cei trei au reuşit să urce într-o maşină, pe care au abandonat-o apoi la mică distanţă, în spatele unui magazin, de aici fugind spre Tâmpa.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

