Braşov: Mai mulţi răniţi după ce un tren a lovit un autobuz la intrarea în localitatea Cristian -2-
Mai multe persoane au fost rănite, luni dimineaţă, după ce un tren a lovit un autobuz, la o trecere la nivel cu calea ferată, la intrarea în localitatea Cristian, la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia pe DN 73 fiind îngreunată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, şoferul autobuzului nu a acordat prioritate la trecerea de la nivel cu calea ferată şi a fost lovit de un autotren care circula pe ruta Braşoş - Zărneşti.
"În urma impactului, autobuzul a fost pur şi simplu rupt în două, iar trenul a deraiat. Putem spune că a fost un miracol pentru că avem şase răniţi care sunt în afara oricărui pericol şi nu a fost nevoie de descarcerare. Noi am intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.
Cei şase răniţi, toţi din autobuz, au fost preluaţi de mai multe ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov.
Autobuzul aparţinea Regiei Autonome de Transport Braşov.
În momentul transmiterii acestei ştiri, pe DN 73, în zona unde a avut loc accidentul, se circulă pe un singur fir, iar circulaţia feroviară pe ruta Braşov - Zărneşti este momentan blocată.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Braşov, Cosmin Giosanu, a declarat că în zona unde a avut loc accidentul era ceaţă, iar nivelul de trecere cu calea ferată era prevăzut doar cu Crucea Sfântului Andrei, nu şi cu semnale acustice şi luminoase.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO