Braşov: Explozie puternică la parterul unui bloc din Săcele
Deflagraţia s-a produs într-un apartament dintr-un bloc cu patru etaje din Săcele. Suflul exploziei a spart geamurile apartamentului, iar bubuitura a scos în stradă pentru mai mult de o oră peste 30 de familii. Nimeni nu a fost rănit, dar oamenii s-au speriat foarte tare, mai ales că urmăriseră în urmă cu câteva zile la televizor efectele unei explozii la parterul unui bloc din Zalău, soldată cu doi morţi şi nouă răniţi.
O echipă a Distrigaz Braşov a venit de urgenţă la faţa locului şi a deconectat dela reţeaua de gaze toate apartamentele. Pompierii spun că a existat pericolul ca tot blocul să sară în aer.
"Am fost solicitaţi să intervenim după o explozie într-un apartament de pe strada Viitorului nr.40, din oraşul Săcele.Ne-am deplasat cu două autospeciale. Exista pericolul ca blocul să sară în aer", a declarat plutonier major Miha Petrescu, comandant gardă de intervenţie în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
În apartamentul respectiv se aflau o femeie şi cele două fiice ale acesteia, de 16 şi, respectiv, 18 ani. Deflagraţia a fost posibilă din cauza unor scăpări de gaze de la o sursă de încălzire improvizată cu un furtun tras din bucătărie în sufragerie. Femeia a declarat că în momentul exploziei intrase în baie, iar cele două fete dormeau.
La locul deflagraţiei a venit şi o echipă de poliţişti. Familia care a improvizat ilegal sursa de încălzire urmează să dea seamă autorităţilor pentru fapta sa şi, cel mai probabil, va fi amendată.