Video Braşov: O cisternă plină cu gaz petrolier lichefiat a fost în pericol de explozie într-o benzinărie
Poliţiştii şi pompierii braşoveni au reuşit, în noaptea de luni spre marţi, să evite pericolul izbucnirii unui incendiu de mari proporţii într-o benzinărie din municipiu, după ce au fost anunţaţi că dintr-o cisternă încărcată cu gaz petrolier lichefiat aflată în benzinărie se scurge încărcătura.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, rezervorul plin cu 32.000 de litri de gaz petrolier lichefiat se afla în parcarea unei benzinării când un trecător a simţit mirosul puternic de gaz şi a chemat pompierii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Apelul a fost făcut la 112 la ora 22.30. A fost o cisternă de 32.000 de litri de gaz petrolier lichefiat. Din primele date, se pare că a fost vorba de o mică scăpare la sistemul de contorizare", a afirmat Stelian Răchiţean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Potrivit acestuia, imediat după semnalarea incidentului, întreaga zonă a fost imediat izolată, fiind oprit accesul autoturismelor şi al persoanelor în benzinărie şi s-a luat decizia de a se transfera încărcătura într-o altă cisternă adusă de la Ploieşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Conform ISU Braşov, operaţiunea a durat aproximativ două ore şi a decurs în condiţii normale, fiind evitat pericolul producerii unei explozii de mari proporţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:35
-
astăzi, 11:30
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România