Braşov: Şapte răniţi, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat

Şapte persoane au fost rănite uşor, duminică dimineaţă, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat într-o curbă, pe DN1 Braşov - Sibiu, în jurul orei 6.30, în dreptul localităţii braşovene Vlădeni.

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului Braşov: Şapte răniţi, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat

Braşov: Şapte răniţi, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit comisarului şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Brfaşov, autocarul plecase din Braşov şi urma să ajungă în Italia, având la bord în jur de 40 de pasageri.

Într-o curbă, din cauza vitezei excesive, şoferul autocarului a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a ajuns pe contrasens, după care s-a răsturnat în afara carosabilului, pe partea stângă a şoselei, a explicat Naghi.

În urma accidentului, şapte persoane au fost rănite uşor, dintre care trei au fost duse la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, dar nu au avut nevoie de spitalizare, fiind în afara oricărui pericol.

Sursa citată a precizat că traficul rutier în zonă a fost uşor îngreunat, dar nu a fost blocat.

La ora transmiterii acestei ştiri, autocarul avariat, aparţinând firmei Atlassib, nu fusese încă luat, în zonă fiind aşteptate maşini de tractare care să îl ridice.

Potrivit reprezentanţilor Atlassib Sibiu, firma a trimis în zona accidentului un alt autocar care a preluat pasagerii, aceştia urmând să-şi continue drumul spre Italia.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici