Braşov: Sindicalişti de la fabrica de ciocolată merg la Viena să discute situaţia unităţii

Publicat: 17 11. 2008, 12:48
Actualizat: 06 11. 2012, 09:08

"În data de 24 noiembrie va avea loc o reuniune la Viena a Comitetului European de Intreprindere al Kraft, a tuturor membrilor care sunt în Kraft din Uniunea Europeană, pentru a se discuta despre situaţia din România. Însă nu acolo se vor lua deciziile. Acolo se va discuta despre ceea ce se întâmplă în România. Toate deciziile se vor lua la Braşov", a declarat, luni, liderul de sindicat de la fabrica Poiana, Raluca Colţea.

Potrivit sursei citate, la Viena vor fi prezenţi doi reprezentanţi ai angajaţilor de la Braşov, însă până în prezent nu au fost nominalizate cele două pesoane.

"Până în 24 noiembrie nu ne vom mai întâlni cu conducerea fabricii. Probabil abia după această dată ne vor reuni la Braşov pentru a discuta. Până atunci noi ne vom face treaba cât mai bine, ca până acum", a adăugat liderul de sindicat.

Kraft Foods România a anunţat, săptămâna trecută, că va închide, până la sfârşitul anului viitor, fabrica de ciocolată din Braşov, singura unitate de producţie a grupului Kraft în România, unde lucrează circa 440 de angajaţi, activitatea urmând să fie relocată în alte fabrici ale companiei.

"Închiderea nu are nicio legătură cu criza. În România în ultimii ani au crescut foarte mult volumele vândute pe piaţă şi am avut nevoie de o suplimentare a capacităţii de producţie, însă în Braşov posibilităţile erau limitate din cauza spaţiului, mai ales că fabrica se află în mijlocul oraşului. Astfel, extinderea producţiei la fabrica din Braşov nu mai era o opţiune viabilă şi a fost identificată oportunitatea de consolidare a producţiei în alte fabrici ale grupului", a declarat agenţiei MEDIAFAX Doina Cavache, corporate affairs manager al Kraft Foods România.

Ea a adăugat că producţia va fi relocată în etape, până la finele lui 2009, în alte fabrici ale grupului american Kraft, printre care şi în unitatea din Bulgaria.

Compania este prezentă pe piaţa românească din anul 1994, când Kraft Foods International din Statele Unite a achiziţionat fabrica Poiana Produse Zaharoase din Braşov.

Compania americană Kraft Foods are venituri anuale de peste 37 miliarde de dolari, numără peste 100.000 de angajaţi şi deţine peste 180 de unităţi de producţie, la nivel mondial.