Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul-şef Liviu Naghi, un accident s-a produs, miercuri, în jurul orei 9.00, pe DN 73, la ieşirea din Braşov spre Cristian, după ce un şofer de 27 de ani a pierdut controlul asupra maşinii.
„Şoferul braşovean conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria pe DN 73, iar la ieşirea din Braşov spre Cristian, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul condus de el a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un TIR care circula regulamentar din sens opus”, a spus Naghi.
În urma impactului, tânărul, care era singur în autoturism, a murit pe loc. Autoturismul a fost distrus, bucăţi din acesta fiind împrăştiate pe şosea şi pe câmp, pe o porţiune de aproximativ 20 de metri, iar trupul şoferului a fost zdrobit între fiarele maşinii.
La locul accidentului au ajuns două echipaje SMURD şi unul de descarcerare, iar Poliţia Rutieră Braşov a deschis o anchetă pentru a cerceta cauza exactă a producerii accidentului.
Circulaţia în zonă a fost blocată mai bine de o oră, până la finalizarea cercetărilor, şoferii fiind îndrumaţi de poliţiştii rutieri pe rute alternative.