Procurorul Cristian Popescu, care s-a ocupat de cazul Caracal, SUSPENDAT din funcţie/ Inspecţia Judiciară a început un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, care s-a ocupat de cazul Caracal, a fost suspendat din funcţie, în urma deciziei de joi a Secţiei pentru procurori a CSM, întrunită pentru a discuta cazul lui, după ce Inspecţia Judiciară a început ancheta disciplinară.

Urmărește
6228 afișări
Imaginea articolului Procurorul Cristian Popescu, care s-a ocupat de cazul Caracal, SUSPENDAT din funcţie/ Inspecţia Judiciară a început un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

BREAKING Procurorul Cristian Popescu, care s-a ocupat de cazul Caracal, suspendat din funcţie

Surse din cadrul CSM au precizat, pentru MEDIAFAX, că procurorul Cristian Ovidiu Popescu, a fost suspendat din funcţie.

Ulterior, reprezentanţii CSM au transmis oficial că procurorul Popescu este suspendat, deoarece procedura disciplinară demarată pe numele lui poate aduce atingere prestigiului justiţiei.

„În şedinţa din data de 01.08.2019, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea din funcţie a domnului P.C.O., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe perioada desfăşurării cercetării disciplinare. Secţia a apreciat că procedura disciplinară desfăşurată la acest moment faţă de procuror este de natură să aducă atingere prestigiului justiţiei. Asupra fondului abaterii disciplinare Secţia pentru procurori se va pronunţa în eventualitatea exercitării acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară”, se arată în informarea transmisă de CSM.

Procurorii CSM s-au întrunit, joi, pentru a discuta propunerea inspectorilor judiciari de suspendare a procurorului din Caracal care nu ar fi permis agenţilor de poliţie să încalce mandatul de percheziţie şi să descindă în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal înainte de ora 6:00.

Secţia pentru procurori a CSM a discutat cazul lui Popescu după ce Inspecţia Judiciară a anunţat, miercuri, că a început cercetarea disciplinară faţă de acesta.

Inspecţia a propus CSM suspendarea acestuia din funcţie până la încheierea cercetării disciplinare.

„Inspectorii judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Popescu Cristian Ovidiu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”, se arată în informarea Inspecţiei Judiciare.

Nicolae Alexe, fost adjunct IPJ Olt, a declarat că a propus procurorilor care se ocupau de dispariţia Alexandrei, să intre în flagrant în casa lui Gheorghe Dincă, invocând prevederea din Constituţie care le permitea acest lucru, însă magistraţii nu au fost de acord, deoarece nu erau siguri că victima e acolo.

Inspecţia Judiciară a început un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal

Inspecţia Judiciară a început, joi, un control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, care vizează activitatea derulată de procurori în perioada 1 ianuarie 2018 - 31 iulie 2019. Controlul va fi încheiat în data de 9 august.

Începând de joi, Inspecţia Judiciară efectuează un control tematic la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal vizând activitatea desfăşurată în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 iulie 2019. Controlul va fi încheiat în data de 9 august.

Potrivit Inspecţiei Judiciare, vor fi verificate:

- modul de înregistrare, repartizare, precum şi prioritizarea soluţionării dosarelor şi lucrărilor;

- modul de respectare de către procurori a dispoziţiilor legale vizând verificarea competenţei de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale şi respectiv, declinarea de competenţă;

- modul de respectare de către procurori a dispoziţiilor legale în exercitarea atribuţiei de a conduce şi supraveghea activitatea organelor de cercetare penală în soluţionarea dosarelor penale înregistrate, precum şi a oricăror alte
situaţii vizând managementul cauzei;

- modul de respectare de către procurori a dispoziţiilor legale în soluţionarea plângerilor vizând tergiversarea soluţionării dosarelor.

Procurorul Cristian Ovidiu Popescu, care s-a ocupat de cazul Caracal şi care provine Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, a fost suspendat din funcţie, în urma deciziei de joi a Secţiei pentru procurori a CSM, întrunită pentru a discuta cazul lui, după ce Inspecţia Judiciară a început ancheta disciplinară.

Taguri:
csm,
procuror,
popescu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici