Moş Crăciunii de închiriat, la mare căutare în Timişoara/ Cei cu barbă reală, mai scumpi

Publicat: 23 12. 2018, 08:21
Actualizat: 24 08. 2021, 02:05

Moş Crăciuni de închiriat este afacerea unei firme din Timişoara, care organizează petreceri şi activităţi pentru copii. Pentru că cererea a crescut de la an la an, numărul Moş Crăciunilor care pot fi închiriaţi pentru cel mult 20 de minute a ajuns la zece, în acest an.

Mădălin Pătraşcu, managerul firmei din Timişoara, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şapte dintre Moş Crăciuni au barbă naturală, albă. De altfel, aceştia sunt şi cei mai căutaţi, având vârste între 60 şi 70 de ani.

“Avem o agenţie de Moş Crăciuni, şapte sunt cu barbă autentică, naturală, iar trei sunt deghizaţi, au barbă falsă. Avem mai mulţi Moş Crăciuni faţă de anii precedenţi, şi cererea a fost mai mare. Primul eveniment la care au participat Moş Crăciunii noştri a avut loc pe 3 decembrie, la o serbare, iar apoi au urmat petreceri private pentru firme, serbări şi vizite la copii acasă, în cazul familiilor care pleacă de sărbători din oraş”, a afirmat Mădălin Pătraşcu.

Acesta a declarat că Moş Crăciunii sunt foarte ocupaţi în Ajun, astfel că trebuie să viziteze şi 15 locuinţe. O vizită durează cel mult 20 de minute, iar preţul este de 350 de lei, în cazul unui Moş Crăciun cu barbă autentică.

“În Ajunul Crăciunului avem foarte multe rezervări, primele programări au fost făcute la începutul lunii noiembrie. Mai avem câteva locuri disponibile, dar foarte puţine. Le ocupăm de la o zi la alta. În timpul unei vizite Moşul poate să ajungă la cinci, şase copii. O vizită durează între 15 şi 20 de minute. Moş Crăciunii cu barbă naturală vin însoţiţi de spiriduşi, sunt mai bătrâni, au între 60 şi 70 de ani, iar o vizită costă 350 de lei. Încă cu câteva luni înainte îşi lasă barba să crească, astfel încât în decembrie să fie la nivelul aşteptărilor micuţilor. Pentru cei deghizaţi, tariful este de 150 lei, vin singuri. Toţi Moş Crăciunii noştri iubesc copiii şi fac totul cu drag”, a mai spus Mădălin Pătraşcu.