METEO de weekend, 28 – 29 septembrie 2019: Final de săptămână cu vreme caldă şi temperaturi mai mari decât normalul perioadei

Publicat: 28 09. 2019, 07:00
Actualizat: 28 09. 2019, 07:02

This browser does not support the video element.

ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ

VREMEA SE ÎNCĂLZEŞTE

Astăzi vremea se încălzeşte uşor în toată ţara,  iar în sud si sud-vest temperaturile vor atinge la orele amiezii valori mai mari decât normalul perioadei. Maximele zilei se vor încadra între 18 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea sudică a ţării.

ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ NOAPTEA

CER VARIABIL, VÂNT SLAB ŞI MODERAT

La noapte cerul va fi variabil, noros în nordul, nord- vestul, centrul ţării şi la munte unde sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile minime vor avea volori cuprinse între 7 şi 17 grade, cu cele mai mici valori în depresiunile Carpatilor Orientali. Iozolat se poate forma ceaţă.

ROMÂNIA, DUMINICĂ

TEMPERATURILE CONTINUĂ SĂ CREASCĂ

Duminică vremea continuă să se încălzească şi vom avea maxime cuprinse între 20 şi 29 de grade. Cerul va fi variabil, iar după-amiază în nord, nord-vest, sud-vest şi la munte sunt posibile ploi slabe.

BUCUREŞTI

WEEKEND CĂLDUROS

În Bucureşti vremea va fi caldă în acest weekend, cu cer variabil şi vânt slab şi moderat. Luni vremea va fi mai caldă decât normalul acestei perioade şi vom avea temperaturi maxime de 28 de grade. Minimele vor avea valori cuprinse între 11 şi 14 grade, mai scăzute în zona preorăşenească.

LITORAL

VREME PLĂCUTĂ LA MALUL MĂRII

La malul mării meteorologii anunţă vreme placută cu temperaturi maxime de 22 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minimele nocturne vor fi de 15 grade celsius.

ROMÂNIA, PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE

VREME CALDĂ ÎN SUD, PLOI ÎN NORD-VEST, CENTRU ŞI LA MUNTE

Săptămâna următoare începe cu vreme caldă, mai ales în sudul şi estul ţării unde vom avea temperaturi maxime de 32 de grade. Cerul va fi variabil, noros în nord-vest, centru şi la munte unde local vor fi averse.