Bucurenciu spune că a intrat în ţară fără a-i fi verificate actele

Mihai Bucurenciu, condamnat în 2003 în dosarul "Portbagajul", la zece ani de închisoare pentru sechestare de persoane şi prins, miercuri, la Vâlcea, susţine că intenţiona să se predea şi că a intrat în ţară cu trei zile înainte de a fi prins, fără să-i fie solicitate documentele la frontieră.

Urmărește
28 afișări
Imaginea articolului Bucurenciu spune că a intrat în ţară fără a-i fi verificate actele

Bucurenciu spune că a intrat în ţară fără a-i fi verificate actele (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Mihai Bucurenciu, care vineri a fost transferat din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea în Penitenciarul Colibaşi, a declarat presei că nu s-a ascuns niciun moment de poliţişti şi că ancheta în cazul său a început când el era plecat în străinătate, unde a mers cu afaceri.

"Eu nu am fugit din ţară, eu am plecat normal, cu afaceri, iar apoi mi-au spus rudele că a început ancheta. Acum m-am hotărât să mă predau, dar întâi mi- am vizitat rudele la Sibiu. Eram de trei zile în ţară, nu de trei luni, cum se spune. Am intrat normal pe la vamă, practic nu mai e nicio frontieră, nu am avut acte false, nu mi-au cerut niciun act să mă legitimeze. Eu am terminat cu afacerile din Belgia şi Olanda, am vorbit cu avocatul şi i-am spus că mă predau. Dar am vrut mai întâi să-mi văd familia, care e la Sibiu. Am mers şi la risc, dacă mă prindeau mă predam acolo, dar repet, nu mi-a verificat nimeni actele. Cred că telefonul avocatului meu a fost ascultat de m-au săltat din Autogara Râmnicu Vâlcea şi m-au băgat în arestul Poliţiei Judeţene Vâlcea", a declarat Mihai Bucurenciu.

Bucurenciu a mai susţinut că suma de 420.000 de dolari, care i-ar fi fost furată din maşină, în anul 2000, nu a mai fost găsită şi recuperată niciodată şi că banii ar fi fost împărţiţi între infractori şi şefii din 2001 ai Poliţiei Capitalei.

"Şeful Poliţiei Capitalei de atunci, generalul Bot, ştie unde sunt banii, banii mei care nu au fost găsiţi nici până acum şi care s-au împărţit între infractori şi poliţişti. Ulterior, când eram deja în străinătate, mi s-a spus să nu vin deoarece Bot o să mă omoare pe unde o să mă prindă, inclusiv în arestul Poliţiei Bucureşti. Dar repet: eu nu am fugit din ţară, eu sunt păgubitul şi eu sunt singurul condamnat", a spus Bucurenciu.

Mihai Bucurenciu, dat în urmărire internaţională, a fost prins, miercuri, "în baza unor informaţii proprii" ale poliţiştilor, în autogara din Râmnicu Vâlcea, având asupra sa acte de identitate falsificate, emise pe numele unui apropiat de-al său, pe care se bănuieşte că le-ar fi folosit la intrarea în România.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Liviu Mălureanu, a declarat, miercuri, că pe numele lui Mihai Bucurenciu era emis din 2003 un mandat de executare a unei pedepse de zece ani de închisoare, dată în dosarul "Portbagajul".

În 13 octombrie 2003, instanţa supremă a hotărât condamnarea la câte zece ani de închisoare a lui Mihai Bucurenciu, Amet Metin şi Ilie Alexandru (zis Sandu Geamănu), pentru lipsire de libertate în mod ilegal, aceştia fiind acuzaţi că au sechestrat şi torturat trei bărbaţi care, în ianuarie 2000, ar fi furat circa jumătate de milion de dolari din maşina lui Bucurenciu.

Cele 11 persoane acuzate în dosarul "Portbagajul" alături de Bucurenciu au ajuns să fie anchetate după ce, în 14 februarie 2000, Valentin Răducan, unul din cei trei presupuşi spărgători ai maşinii lui Bucurenciu, a reclamat Poliţiei oraşului Breaza că a fost răpit timp de o lună de un grup de persoane, printre care se afla şi patronul firmei Prolux din Bucureşti, Mihai Bucurenciu, care l-a acuzat că i-a furat 420.000 de dolari din portbagajul maşinii.

Răpitorii l-au sechestrat pe tânăr în diferite imobile din Capitală, iar, după un timp, l-ar fi transportat într-o casă de vacanţă (proprietate a lui Bucurenciu, situată în oraşul Breaza), de unde Răducan a reuşit să fugă. Tânărul le-a declarat politiştilor că răpitorii l-au torturat fizic şi psihic.

Poliţiştii i-au identificat în scurt timp pe cei care l-au răpit şi sechestrat pe Valentin Răducan. Mihai Bucurenciu a părăsit România imediat după ce a fost învinuit de instigare la lipsire de libertate, el fiind dat în urmărire internaţională prin Interpol şi prins de poliţiştii belgieni. Bucurenciu a fost eliberat însă din arestul autorităţilor belgiene, după ce judecătorii din această ţară au respins cererea de extrădare a cetăţeanului român.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici