„Cunosc exact situaţia care se manifestă în fiecare an, atunci când vine toamna şi temperaturile scad brusc. Tocmai de aceea, pentru că legea spune clar acum că începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban are loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18,00-6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici, fac un apel pentru modificarea legislatiei, pentru ca oamenii să nu mai aştepte această perioadă în frig”, a precizat Gabriela Firea printr-un comunicat de presă.
În următoarea perioadă vor începe probele necesare furnizării agentului termic pentru noul sezon de încălzire 2016-2017, anunţă Primăria Capitalei.
„La cererea expresă a instituţiilor cu caracter social şi educativ, respectiv spitale, şcoli, grădiniţe, creşe, cămine de bătrâni, (consumatori ai RADET), dotate cu puncte termice proprii a început furnizarea agentului termic pentru încălzire”, mai anunţă Primăria Capitalei.
Citeşte şi: Agenţia Naţională de Integritate: Fostul director general al Agenţiei Domeniului Public Bucureşti, peste 226.000 lei avere nejustificată
Citeşte şi: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: Numărul unic de urgenţă 112 a fost apelat de trei ori în cazul lui Ioan Gyuri Pascu/Ambulanţa Bucureşti: Au fost primite doar două apeluri de la Dispeceratul 112
Citeşte şi: Un tir încărcat cu făină a luat foc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Traficul pe A1 a fost reluat