Bucureştiul va deveni capitala gimnasticii mondiale cu ocazia „Regalului gimnasticii româneşti”
Capitala României va deveni capitala gimnasticii, odată cu organizarea evenimentului denumit „Regalul gimnasticii româneşti” vare va cuprinde 8 competiţii, desfăşurate la la Sala Polivalentă din Bucureşti şi la Circul Metropolitan.
La o parte din aceste evenimente intrarea spectatorilor va fi liberă:
1. Concurs internaţional – „FIG RomGym Trophy Artistic ” – gimnastică artistică masculină şi gimnastică artistică feminină (1-3 septembrie) – Sala Polivalentă
2. Concurs internaţional de gimnastică acrobatică – 4 septembrie – Sala Polivalentă
3. Cupa Mondială la gimnastică aerobică – „RomGym Trophy Aerobic World Cup” (13-15 octombrie) – Sala Polivalentă
4. Campionatele Balcanice de gimnastică aerobică (16-19 octombrie) – Sala Polivalentă
5. Bucharest Gym for All Festival (21-22 octombrie) – Circul Metropolitan Bucureşti
Gimnaşti din 14 ţări (Canada, Israel, Norvegia, Polonia, Austria, Azerbaidjan, Cehia, Danemarca, Egipt, Finlanda, Germania, Portugalia, Spania şi România) vor concura, în perioada 1-3 septembrie, la competiţia internaţională “RomGym Trophy”.
România va participa în întrecerea feminină cu două echipe, a căror componenţă va fi stabilită după finalizarea stagiului de pregătire din Finlanda (în desfăşurare), iar la masculin cu sportivii lotului olimpic: Gabriel Burtanete, Andrei Muntean, Robert Burtanete, Nicholas Ţarcă şi Roland Modoianu.
În perioada 13-15 octombrie, România va organiza una dintre cele mai importante competiţii mondiale din 2023 -„RomGym Trophy Aerobic World Cup” – la care vor participa 215 de sportivi, din 22 de ţări de pe 6 continente: Australia, Azerbaidjan, Bulgaria, China, Congo, Cehia, Egipt, Franţa, Italia, Kazahstan, Mexic, Noua Zeelanda, Peru, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Finlanda şi România.
După Cupele Mondiale din 2001 şi 2009 şi Campionatele Europene din 2011, concursul din octombrie este a patra competiţie internaţională de gimnastică aerobică organizată în România.