Prima pagină » Social » Buldoexcavator furat în 2008 din Italia, depistat în trafic pe DN 17 în judeţul Suceava

Buldoexcavator furat în 2008 din Italia, depistat în trafic pe DN 17 în judeţul Suceava

Trei bărbaţi din judeţul Bistriţa Năsăud sunt cercetaţi pentru tăinuire după ce au fost depistaţi în trafic, pe DN 17, la intrarea în oraşul sucevean Gura Humorului, transportând un buldoexcavator care era înregistrat ca furat din Italia din anul 2008, transmite corespondentul MEDIAFAX.
29 mai 2011, 16:11, Social

Poliţia Suceava a informat, duminică, despre găsirea unui buldoexcavator furat din Italia şi depistat în trafic în judeţul Suceava.

Astfel, o patrulă de poliţişti din Gura Humorului, a identificat în trafic, vineri seară, pe DN 17, la intrare în oraşul Gura Humorului, un buldoexcavator ce se afla pe un trailer.

Transportul era însoţit de Ilie M. (56 ani), din comuna bistriţeană Ilva Mică, Ionel L. (31 ani), din comuna bistriţeană Perva, şi Niculae S. (27 ani), din comuna bistriţeană Rebra, ultimul fiind director tehnic al unei firme comerciale.

Aceştia au prezentat o factură din 25.05.2011, încheiată între două firme, una cu sediul în localitatea ieşeană Hârlău şi cealaltă din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar în baza de date a poliţiei buldoexcavatorul figurează ca fiind furat din Italia la data de 22 decembrie 2008.

Cercetările în acest caz au fost preluate de o echipă operativă din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Suceava, iar cele trei persoane au fost duse la sediul IPJ Suceava pentru audieri, fiind cercetate penal pentru tăinuire.

Buldoexcavatorul în cauză a fost ridicat şi depozitat la sediul IPJ Suceava, în vederea continuării cercetărilor.