Bulgaria permite reluarea navigaţiei pe sectorul său de Dunăre după o lună de întrerupere

Publicat: 03 03. 2012, 13:54
Actualizat: 07 11. 2012, 00:17

„Navigaţia a fost reluată pe tronsonul bulgar al Dunării, în urma ameliorării condiţiilor”, a declarat ministerul vineri într-un comunicat.

Toate porturile bulgare de la Dunăre pe o lungime de 450 de kilometri sunt din nou deschise, cu excepţia a două porturi din nord-estul ţării, Silistra şi Tutrakan, unde gheaţa a avariat echipamentele portuare.

Dunărea, una dintre căile de navigaţie fluvială cele mai importante din Europa, a îngheţat complet în februarie în Bulgaria, pentru prima dată în 20 de ani, întrerupând traficul.

Ministerul a avertizat totuşi căpitanii vaselor, invitându-i să „navigheze cu cea mai mare prudenţă şi pe riscul propriu”.